joi, 1 aprilie 2010

GEORGE VOICA - ,,Poem despre Râmnic – schituri şi mânăstiri vâlcene”

S-a întâmplat în binecuvântată zi de vineri, 11 aprilie 2008, în Sala ,,Antim Ivireanul” din Complexul Cultural al Sfintei Episcopii a Râmnicului, lansarea celei de-a douăzecea cărţi a prozatorului, poetului, eseistului, profesorului George Voica, ,,Poem despre Râmnic – schituri şi mânăstiri vâlcene” – un eveniment de profundă simţire românească. Vorbim despre o carte pe care, citind-o, ai vrea să o păstrezi mereu aproape de sufletul tău; este o cale sigură de înnobilare a spiritului, fiind în acelaşi timp carte de istorie şi poem închinat limbii române.


Maestrul metaforei a reuşit să îngemăneze în ,,măiastra-i carte” stilul ştiinţific şi pe cel beletristic în mod uimitor, pendulând între cele mai noi descoperiri ale cercetătorilor istorici şi cele mai meşteşugite asocieri de cuvinte. S-ar putea spune că a scris cu o grijă disperată de a nu rupe vraja frumoaselor sau tulburătoarelor întâmplări evocate, dar ar fi prea puţin. Ar fi parcă mai potrivit zis cu pioşenie, cu evlavie şi parcă tot n-ar fi de-ajuns pentru omul George Voica, dăruit de Dumnezeu cu harul şlefuirii cu sufletul a pietrelor rare numite cuvinte.

Cititorul ce va deschide această carte va fi inevitabil atras de stilul autorului, ce-l va determina să parcurgă pe nerăsuflate nu doar ,,Poem pentru Râmnic”, ci şi celelalte 21 de nestemate prinse în colier şi ferecate cu ,,Epilog scris pe o lacrimă”. Frazele poetului-narator curg uneori lin şi unduios ca apele bătrânului Alutus, alteori cu rostogoliri de repezi ape de munte. Este un limbaj aproape molipsitor, inversiunile cu iz arhaic folosite de autor, dar şi multitudinea cratimelor, suprapuse uneori peste virgule (,,zvelte precum regina-nopţii, seara,-n grădină, talia-i subţire spre luna nouă-şi îndreaptă”, ,,Iată,-aşadar, cum vremile-au curs pe sub neguroasele zări”), imprimând textelor o muzicalitate aparte, ,,furată” poate de la cetele îngereşti ce se pogoară-n tainice nopţi peste Surpate, locul naşterii acestor miraculoase scriituri.

George Voica ne prezintă în cartea sa adevăratul Râmnic, de la geto-daci şi până în zilele noastre, cu dragostea cu care Mircea cel Bătrân l-a numit ,,oraşul domniei mele”. Dar Râmnicul este doar o stea în constelaţia străvechilor vetre de latinitate evocate de către autor. Cu aceeaşi dragoste ne conduce şi la curtea regelui-poet Cotyso, acolo unde este posibil ca şi ,,Ovidiu să fi fost supus descântecelor cu efect terapeutic asupra trupului şi sufletului, căci peste sufletul său bătea un vânt de tristeţe şi de singurătate şi-o tălăzuire de lacrimi sălcii viaţa-i întreagă-i era.” În doar câteva ore de lectură putem străbate întreg ţinutul vâlcean, încărcat de istorie, de la Mânstirea Turnu, pe la Cozia Veche şi Cozia lui Mircea cel Bătrân, pe unde ,,[...] Respiraţia Romei e însă la fel de fierbinte; scuturi de-aramă răsfrâng luceferii, stelele în oglinzile tremurătoare ale Oltului; roua pe ierbi şi pe plai tremură-n prelungă mirare;[...]” şi până ,,[...] la Arnota, sus, unde şi-acum Iisus Hristos stă rezemat de alba sa Cruce, iar crucea-rezemată de cer!...” , fără a ocoli nici măcar unul dintre Sfintele lăcaşe cuprinse în acest plin de vrajă tărâm.

Mulţumire se cuvine celui ce Dumnezeu, în marea-i bunătate, i-a dăruit metafora.

Frumoasă lecţie de istorie, credinţă şi limbă românească am primit spre a lăsa ca moştenire!

Binecuvântată fie pana muiată-n al lunii argint, în lacul de la Surpate-oglindit!

Luminează-i-se mintea şi încălzească-i-se sufletul de-ale tăinuitelor comori flăcări!

Fie ca dintr-al munţilor adânc vaiet, din abia şoptit-a brazilor tânguire, din ameţitoarea magnoliilor mireasmă şi alte măiestrite slove să se nască!

Roxana-Aurora Duţă, iulie 2008, Rm. Vâlcea ( Publicat in rev. LUMINA LUMII, An XVII, nr. 17, Rm. Vâlcea, 2008)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu